O lume fără negaţii
Un fapt de viaţă şocant pe care l-am descoperit în căutările mele, a fost unul dintre principalele impulsuri de a continua căutările. De a găsi răspunsuri.
Acest fapt de viaţă, poate fi rezumat într-o frază interogativă relativ scurtă:
De ce efectul învăţăturilor de milenii privind gândirea pozitivă, este atât de redus pe planetă?
Există în lume munţi de literatură motivaţională, literatură care tratează problema succesului, a reuşitei în viaţă, a gândirii pozitive, există cursuri care au succes şi care produc rezultate. Acestea sunt adevăruri verificabile.
Totuşi, rezultatele la nivel mondial, impactul acestor scrieri, care se regăsesc de-a lungul a peste un secol în care accesul larg la cunoaştere a fost asigurat prin cartea tipărită, radio, televiziune, presă, ori mai scurt, mass-media, este departe de efortul cumulat depus într-un secol de comunicare pe multiple canale.
Când am citit cartea „Puterea gândului” a lui Norman Vinceant Peale, am rămas uluit de frumuseţea cu care este argumentată gândirea pozitivă. Mi-am spus atunci, iată, în fine, o carte extrem de valoroasă. La câteva secunde însă, au apărut o serie de întrebări fireaşti:
— Ei bine, de vreme ce există această carte, cum se explică faptul că lumea occidentală, care o cunoaşte de atâta vreme, e măcinată de conflicte de tot felul?
— Cum se explică impactul atât de redus al unei cărţi ca aceasta?
— Care este cauza pentru care un mesaj de excepţională importanţă pentru omenire, rămâne închis între coperţile unei cărţi, în loc să cuprindă întreaga planetă — şi este vorba aici despre răspândirea calitativă, analizată prin prisma rezultatelor, deoarece cantitativ, cartea este foarte răspândită, existând traduceri în multe limbi — aşa cum ar fi firesc?
Aceleaşi nedumeriri le-am avut când l-am citit pe Osho, pe Yogananda, pe Paolo Coelho, pe Michael Omraam Aivanov, pe Dimitri Uspenski, pe Baird T. Spalding, pe Serghei Nikolaevici Lazarev, Rudolf Steiner, Richard Bach, Sandy Forster, Jasmuheen. Mai sunt şi alţii, foarte mulţi, dar aceştia au stârnit ecouri mondiale prin scrierile lor.
Totuşi, întrebarea chinuitoare care mă strivea parcă, rămânea fără răspuns: De ce rezultatele sunt atât de slabe, în ciuda valorii excepţionale a acestor scrieri?
Un şoc mare l-am avut citind o broşură mică, o culegere de texte diverse, realizată de Gregorian Bivolaru şi intitulată „Misterele subconştientului”. Acolo m-am întâlnit cu conceptul fundamental privind mecanismul de acţiune al subconştientului. Mai târziu, deşi pare paradoxal, am descoperit că acest adevăr era cunoscut de multă vreme şi că mulţi autori expuseseră acest mecanism:
Subconştientul, această forţă motrice a gândirii, care ne conduce existenţa, acţionează doar afirmativ. Aşadar, pe baza afirmaţiilor.
Până aici, totul pare a fi în bună regulă.
Analizând însă cărţile amintite mai sus, ce poate fi constatat?
Iată mai jos o stastistică foarte interesantă:
Michael Omraam Aivanov, „Centrii şi corpuri subtile”: Cuvinte = 21.645; Negaţii = 323 = 1,49%;
„Yoga nutriţiei”: Cuvinte = 15.953; Negaţii = 285 = 1,78%;
S. N. Lazarev: „Karma pură”: Cuvinte = 135.767; Negaţii = 1.588 = 1,16%;
„Sistemul autoreglării câmpurilor”: Cuvinte = 59.208; Negaţii = 819 = 1,38%;
Paulo Coelho: „Unsprezece minute”: Cuvinte = 65.555; Negaţii = 1.114 = 1,69%;
Scarlat Demetrescu: „viaţa dincolo de mormânt”: Cuvinte = 56.150; Negaţii = 473 = 0,84%;
Haideţi acum să analizăm prin prisma impactului cărţilor…
Iată mai jos clasamentul negativităţii cărţilor, în ordine crescătoare:
-
Scarlat Demetrescu: „viaţa dincolo de mormânt”: Cuvinte = 56.150; Negaţii = 473 = 0,84%;
-
S. N. Lazarev: „Karma pură”: Cuvinte = 135.767; Negaţii = 1.588 = 1,16%;
-
S. N. Lazarev: „Sistemul autoreglării câmpurilor”: Cuvinte = 59.208; Negaţii = 819 = 1,38%;
-
Michael Omraam Aivanov: „Centrii şi corpuri subtile”: Cuvinte = 21.645; Negaţii = 323 = 1,49%;
-
Paulo Coelho: „Unsprezece minute”: Cuvinte = 65.555; Negaţii = 1.114 = 1,69%;
-
Michael Omraam Aivanov: „Yoga nutriţiei”: Cuvinte = 15.953; Negaţii = 285 = 1,78%;
Cu privire la impactul acestor cărţi, pot să vă spun un fenomen cunoscut de mii de oameni din toată ţara, toţi cei care au ajuns la ing. Valeriu Popa… Cărţile lui Scarlat
Demetrescu, circulau în anii de dinainte de 1989, în variantă fotocopiată („xeroxate”)! Aşa am citit eu spre exemplu „Din tainele vieţii şi ale universului. Ca fapt divers, deşi a fost reeditată prin anii ’90 la început, ediţia s-a epuizat rapid… Sunt printre fericiţii care au reuşit să o cumpere.
În fine, o ultimă statistică:
Stănescu Şerban, „Ritmuri Interioare” – vol I: Cuvinte = 36.408; Negaţii = 27 = 0,074%;
Cartea este în limba română şi a ajuns în peste 22 de ţări, fără a fi fost tradusă.
Despre implicaţiile gândirii pozitive, au scris foarte mulţi. Cred că sunt sute de volume, poate chiar mii, zeci de mii.
Ceea ce avem de rezolvat însă, este calitatea. Avem destulă cantitate.
Am discutat pe larg în recentele mele cărţi — „Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial”, „Casa şi Familia” şi „Cum să faci bani” — aceste aspecte şi încă multe altele.
În articolul următor, voi aborda problema dintr-o altă perspectivă: Valoarea şi forţa de pătrundere a unui mesaj şi conexiunea conţinutului cu frecvenţa purtătoare a acestuia.